Kant și bioetica

Principala miză a acestei prezentări va fi schițarea unei grile de evaluare care să se concretizeze într-o metodă de decizie pentru situaţiile conflictuale din domeniul eticii biomedicale. Voi lua drept bază teoretică constructul sau viziunea filosofului german Immanuel Kant asupra statutului fiinţei umane aşa cum este expus în Întemeierea metafizicii moravurilor şi continuat în alte opere ce îi aparţin.

În demersul argumentativ voi pleca de la expunea pe scurt a schemei ce reprezintă fundamentul eticii kantiene; această schemă va conţine formulele de bază care, sintetizate, oferă formula principiului suprem al moralităţii. Din această schiţă, mai concret din formulele expuse, voi extrage conceptele de bază ce reprezintă valorile care oferă mai apoi principiile care stau ca piloni ai acestei grile.