Responsabilitate socială vs. Managementul eticii în organizaţii

de Constantinescu Mihaela

Discutarea relaţiilor care se stabilesc între practicile de responsabilitate socială (RSC) şi managementul eticii (ME) în organizaţii cuprinde, atât la nivel normativ cât şi în practică, două componente principale: una legată de motivaţia companiilor prentru astfel de programe, cealaltă legată de relaţia de subordonare sau complementaritate dintre programele de ME şi RSC.

Grosso modo, teoriile cu privire la motivaţia ce stă în spatele programelor de RSC se împart în general în două categorii: cele care propun o abordare instrumentală a motivaţiei pentru RSC (cum raţiunea de a fi a unei companii este de a produce profit, este normal ca şi motivaţia programelor de RSC să fie obţinerea profitului economic prin acţiuni sociale, direct sau indirect) şi cele care propun o abordare din perspectivă etică a motivaţiei pentru RSC (dincolo de urmărirea profitului economic, companiile urmăresc să facă un bine societăţii, să dea ceva înapoi comunităţii în care îşi derulează activitatea). Cred însă că această abordare este mult prea restrictivă şi impune o delimitare care, deşi pare să funcţioneze foarte bine la nivel teoretic, nu reuşeşte în schimb să dea seama de starea de fapt, de practica domeniului. Contextul real este mult mai complex şi problematic, iar din acest punct de vedere voi opta pentru o abordare integrativă, atât în ceea ce priveşte motivaţia programelor de RSC, cât şi raportul la nivel operaţional sau structural dintre RSC – ME.

În ceea ce priveşte acomodarea RSC-ului cu etica sau interesul economic, cred că putem depăşi abordarea sau-sau printr-o abordare de tip şi-şi, în care companiile pun pe acelaşi plan valori etice şi economice şi îşi delimitează modalităţile de a obţine profit prin impunerea unor limitări de tipul „vom urmări profitul financiar numai în măsura în care acesta nu contravine respectării principiilor etice asumate de organizaţie”. Desigur, urmează aici o discuţie legată de lista principiilor etice care ar trebui respectate, iar aici intră în joc programele de management etic – adoptarea unui cod de etică al organizaţiei va ghida atitudinea de afaceri şi va stabili acele principii etice considerate de organizaţia respectivă drept importante şi demne de respectat în activitatea de zi cu zi.

O problemă care se cuvine discutată cu privire la conflictul dintre diferite tipuri de interese ori diferite tipuri de valori ale unei companii este cea a „mâinlor murdare” (dirty hands dilemma), care trimite în cazul de faţă la relaţia unei organizaţii cu diferitele categorii de stakeholderi. Astfel, intersele şi aşteptările unei categorii de stakeholderi ai organizaţiei pot intra la un moment dat în conflict cu interesele şi aşteptările altei categorii sau chiar cu intersele economice şi mecanismele de supravieţuire ale organizaţiei. Altfel spus, ce va face o companie atunci când are de ales între interesele economice şi cele sociale sau de mediu? O variantă de a rezolva conflictul este de a delimita clar principiile de lucru ale organizaţiei, iar aici poate intervini, din nou, managementul eticii. Dacă principiile pe baza cărora funcţionează organizaţia pun pe acelaşi plan valorile economice, financiare şi cele non-financiare, atunci compania se va angaja într-o anumită activitate numai dacă sunt satisfăcute simultan condiţii legate de mediul social, politic, moral, legal etc, aceste aspecte fiind reflectate în ceea ce numim integritatea organizaţiei.

Ajungem astfel la cea de-a doua dimensiune a raportului RSC – ME, care vizează relaţia funcţională, structurală dintre programele de RSC şi cele de ME. Cred că şi în acest caz abordarea integativă este cea mai indicată, în sensul în care renunţăm la o înţelegere disjunctivă a celor două tipuri de practici şi le privim drept procese complementare, fragmente din aceeaşi piesă. În acest sens, ar fi mai indicat poate să vorbim de responsabilitatea socială a unei organizaţii ca parte din responsabilitatea sa morală, drept modalitate de a integrara considerente etice în însăşi strategia de afaceri a companiilor. Iată de ce opţiunea pentru abordarea integrativă a responsabilităţii sociale şi managementul eticii este astăzi mult mai potrivită decât dihotomia RSC / ME, în contextul iar organizaţiile ar trebui să îşi asume în primul rând o responsabilitate morală, care să ghideze întregul proces de afaceri şi implicit modul de raportare la stakeholderi, oricare ar fi categoria avută în vedere.

Vezi toate articolele publicate de CCEA