Omologarea socială a geoingineriei

earth-550

Multiplele provocări care asaltează zi de zi viața noastră propun găsirea unor soluții viabile, sigure și mai ales, într-un timp scurt și cu aplicabilitate imediată. Unul dintre domeniile de cercetare aflat în plină ascensiune și bucurându-se atât de partizani cât și de critici este geoingineria (sau ingineria climatică). Manipularea climei prin intermediul unor variate proceduri tehnologice vine să ofere o mână de ajutor incapacității creionării unor politici publice legate de dezvoltarea durabilă, propunând un control al “termostatului natural” prin strategii considerate a fi de natură futuristă până în urmă cu un deceniu.  Sursele îngrijorării cu privire la consecințele pe termen lung ale utilizării geoingineriei (ireversibilitatea efectelor, lipsa unor simulări computerizate care să prevadă eventuale “lipsuri” ale tehnologiilor, disimularea responsabilității agenților poluatori) reclamă o atenție sporită îndreptată spre dezvoltarea și implementarea ei. Omologarea socială devine, în virtutea acestor considerente, un imperativ, mai ales datorită impactului global al controlului fenomenelor climatice, afectand atât agenți morali cât și areale naturale plus pacienții morali (văzuți ca subiecți capabili de suferință și plăcere) care nu se pot proteja singuri. În acest articol voi explica în ce constă omologarea socială a geoingineriei și cum poate fi ea posibilă, în contextul diversității de opinii cu privire la acest aspect (vezi dialogul recent dintre prof. Mureșan și Emilian Mihailov). Poziția mea nu are pretenția de a fi infailibilă și nici nu este; în domeniul geoingineriei ajustările teoretice au o contribuție signifiantă în depășirea insuficiențelor sale, iar un dialog deschis și argumentat cu privire la diversitatea conținutului geoingineriei este dezirabil și util.

Geoingineria reprezintă manipularea intenționată la scară globală a mediului prin intermediul a două clase de proceduri (Managementul radiației solare și Reducerea volumului de  CO2), cu scopul contracarării schimbărilor climatice rezultate în urma activității factorului antropic

Pentru început, o definiție de lucru a geoingineriei. Așa cum menționasem succint la începutul articolului, geoingineria reprezintă manipularea intenționată la scară globală a mediului prin intermediul a două clase de proceduri (Managementul radiației solare și Reducerea volumului de  CO2), cu scopul contracarării schimbărilor climatice rezultate în urma activității factorului antropic. Propunerile ingineriei climatice pentru a-și atinge obiectivul au o vastă arie de acoperire: de la fertilizarea oceanelor cu fier pentru dezvoltarea rapidă a fitoplanctonului la creșterea albedoului planetar și “sprayerea” de aerosoli în strasoferă, ajungându-se la montarea de panouri uriașe în atmosfera superioară pentru reducerea efectelor activității solare asupra accelerării procesului de încălzire globală. Soluțiile propuse de cercetătorii din domeniu nu se opresc aici, dar pentru familiarizarea cititorilor aceste exemple sunt concludente și edificatoare. Acum, aș stărui puțin asupra specificului cercetării din geoinginerie și a necesității unei etici care să “suprevegheze” forma ei și noile maniere în care este abordată. Fiind un domeniu dezvoltat în cheia specificului instrumentalismului științific, evaluarea morală chestionează atât justificările celor care propun alternativele amintite cât și consecințele așteptate versus cele neaproximate. Deși procesul de legiferare a politicilor îndreptate în direcția reducerii volumului gazelor cu efect de seră prin geoinginerie este unul lung și anevios, acesta nu este singurul “tribunal” al aprobării sau respingerii sale; similar, nici rezultatele evaluării morale realizate de filosofii eticieni nu ne spun ce vom face, ci numai ce ar trebui să facem. Omologarea socială se întevede a fi, în acest peisaj al intredisciplinarității, un factor important în punerea în practică a unor tehnologii capabile de a schimba viețile tuturor generațiilor care o succed pe a noastră. Nu este singurul, însă pentru tema acestui articol, am decis să o analizez separat și să îi conturez dimensiunile.

Nevoia omologării sociale este evidențiată în multe din lucrările dedicate domeniului geoingineriei. Royal Society Report, Asilomar Conference Report, ETC Group – Geopiracy precum și articole scrise de Clive Hamilton, G.Shepherd sau Dale Jamieson reprezintă doar câteva din exemplele pe care le pot oferi în sprijinul acestei afirmații. Acest deziderat are implicații la cel putin două niveluri: național, în care individizii sunt chemați să își exprime opinia cu privire la propunerile venite din direcția geoingineriei (“Participarea publică și consultarea în suprevegherea și planificarea cercetării, a evaluării și dezvoltării de mecanisme și procese cu rol decizional trebuie să fie asigurată.”[1]) și internațional, ținând cont de pozițiile geostrategice, mijloacele financiare disproporționate pentru dezvoltare și implementare și nu în ultimul rând de cadrul legislativ specific fiecărei națiuni (“dacă lumea aparține tuturor, aparține săracilor în aceeași măsura în care aparține bogaților și nicio decizie în vederea inițierii schimbărilor climatice intenționate nu ar putea fi moral acceptabilă dacă nu reprezintă într-un anume fel toți locuitorii planetei. Chiar dacă locuitorii țărilor sărace ar beneficia de pe urma schimbărilor climatice intenționate, ar fi în continuare greșit să li se modifice clima fără acordul lor”[2]).

Omologarea socială reprezintă o modalitate de protecție împotriva implementării nejustificate și intruzive a tehnologiilor din geoinginerie, în acord cu principiul moral al subsidiarității: “Cei aflați pe poziții de autoritate trebuie să recunoască dreptul persoanelor (sau comunităților) subordinate de a participa la deciziile care le afectează direct, în acord cu principiul respectului demnității și cu responsabilitatea lor pentru maximizarea binelui comun”[3]. Care este însă rolul omologării sociale în evaluarea morală a geoingineriei și ce formă are testul etic la care este supus domeniul nostru?

Omologarea socială nu adaugă plus-valoare rezultatului evaluarii, fiindcă prin includerea unor parametrii care nu pot fi stipulați cu exactitate în nicio procedură de decizie morală, adica prin considerentele socio-economice și culturale ale comunității, nu se modifică conținutul evaluării morale

Aș sugera, pășind pe linia argumentației oferită de prof. Mureșan, că verdictul moral oferit de filosofii eticieni reprezintă o etapă în corpusul deciziei etice în sens larg. A doua etapă este omologarea socială, care poate utiliza mijloace non-etice (interesele comunității, credințele) și care este un test de instituire socială a rezultatului evaluării realizate de catre eticieni. Omologarea socială nu adaugă plus-valoare rezultatului evaluarii, fiindcă prin includerea unor parametrii care nu pot fi stipulați cu exactitate în nicio procedură de decizie morală (fie ca e vorba de testul utilitarist binivelar al lui Hare, de cazuistica morală sau matricea etică), adica prin considerentele socio-economice și culturale ale comunității, nu se modifică conținutul evaluării morale. Problema omologării sociale este cea a moralității comune, iar în cazul geoingineriei panica, frica și lipsa de expertiză de care dispun indivizii pot avea un rol hotărâtor în evoluția acestui domeniu. Dar testul etic în sens larg nu se oprește la comunitate, ci continuă până la nivelul Legislativului și Executivului (în care, din păcate, lipsesc evaluatori etici) unde utilitatea domeniului trebuie analizată ținând cont de toți factorii stipulați în evaluarea morală realizată anterior. Prin omologarea socială a geoingineriei se decide dacă regula morală trebuie să devină regulă socială (dar asta nu înseamnă că uneori calculul de oportunitate nu va surclasa evaluarea morală a unor practici sociale, ceea ce se întâmplă astăzi, când cu bună știință goana după resurse înlătură aspirațiile legate de dezvoltarea durabilă).  Nu în ultimul rând merită precizat faptul că organismele care efectuează cercetări și evaluări în domeniul geoingineriei trebuie să coopereze și să analizeze datele obținute în virtutea obținerii unui ansamblu de reguli care să țină seama de toate categoriile vulnerabile. Asta se traduce prin constituirea unor grupuri de dialog care să reunească specialiști din domeniul eticii, tehnologiei, protecției mediului și al Dreptului. Geoingineria implică riscuri, costuri, modificarea unor legi în vigoare, implică o largă acceptabilitate publică însa nu responsabilizează și aduce după sine probleme colaterale (cum este de exemplu hazardul moral: știind că ingineria climatică reduce volumul de CO2 din atmosferă, poluatorii vor avea tendința de a acorda și mai puțină importanță modului în care exploatează resursele planetei).

Sursă foto: www.jpl.nasa.gov


[1] Asilomar Scientific Organizing Comitee, The Asilomar Conference Recommendations on Principles for Research into Climate Engineering Techiniques (Nov. 2010: Washington), 22

[2] Dale Jamieson, Ethics and Intentional Climate Change ( în vol. Climatic Change, July 1996, vol. 33), 329

[3] Muresan, Valentin. Managementul eticii în organizații (București: Editura Universității din București, 2009), 114

Vezi toate articolele publicate de Radu Simion