Christine Korsgaard – Tratați ca niște animale

research-ethic-and-governance-bnr1

Pe 5 noiembrie, 2014, RT a relatat declarațiile muncitorilor filipinezi din Arabia Saudită care susțineau că sunt ”tratați ca niște animale”. Pe 14 noiembrie, The Independent a relatat că membrii grupului Pussy Riot au acuzat faptul că erau ”tratate ca niște animale” când au fost reținute în închisoare în Rusia. Pe 17 noiembrie, BBC a relatat că muncitorii emigranți nepalezi care construiesc infrastructura pentru Cupa Mondială din Qatar au acuzat că sunt ”tratați ca niște vite”. Pe 25 noiembrie, The Indian Express a relatat că starul indian de tenis, Sania Merza, a acuzat faptul că femeile din India sunt ”tratate ca niște animale”.

Ce înseamnă să fii ”tratat ca un animal”? Muncitorii filipinezi au dat ca exemplu faptul că ”picioarele lor erau legate cu lanțuri”. Membrii Pussy Riot s-au plâns că în închisorile rusești, gardienii ”bat oamenii de multe ori cînd aveau ocazia. Ei nu conștientizează că deținuții sunt ființe umane.” Anterior au afirmat că administrațiile închisorilor ”tratează deținuții exact așa cum vor cu impunitate”. Prin expresia ”a fi tratați ca niște vite” muncitorii emigranți nepalezi înțelegeau ”a munci pînă la 12 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, inclusiv în timpul lunilor caniculare de vară din Qatar.” Pe 24 decembrie, revista Time a relatat că o dată la două zile moare câte un muncitor emigrant nepalez. Sania Merza a spus că femeile din India se confruntă cu discriminare și violență. Ea a mai afirmat: ”Sper ca într-o zi toată lumea să spună că suntem egali și că femeile nu sunt tratate ca niște obiecte.”

Ultima remarcă a Merzei ridică o întrebare. Așa cum sugerează exemplele, oamenii ale căror drepturi sunt încălcate, oamenii ale căror interese sunt ignorate sau anulate, oamenii care sunt abuzați, vătămați, neglijați, și trimiși în închisoare pe nedrept, protestează de obicei că sunt ”tratați ca niște animale”. De ce ne formulăm protestul în acești termeni atât de des, mai degrabă decât să afirmăm, așa cum a spus și Merza, și așa cum oamenii fac uneori, că suntem ”niște obiecte”? Până la urmă, obiectele sunt cele pe care, în cuvintele celor din Pussy Riot, le putem trata ”exact așa cum vrem cu impunitate”, dacă într-adevăr ceva poate fi. O explicație posibilă este aceea că oamenii au senzația că expresia ”tratați ca niște obiecte” nu reușește să capteze pe deplin forța protestului lor. În definitiv, un obiect nu poate suferi din cauza bătăii sau a ținerii în lanțuri sau în cușcă, sau să moară din cauza muncii excesive în condiții dure. În sensul relevant, nu poți trata rău un obiect, chiar dacă îl tratezi ”exact așa cum vrei cu impunitate”. Dar atunci când tratăm animalele exact așa cum vrem le putem trata rău. Numai că în acest caz, implicația expresiei pare a fi că animalele sunt acele ființe pe care este în regulă să le tratăm rău, și reclamantul insistă că el nu este una din acele ființe.

Așa cum a subliniat Nietzche în Genealogia Moralei, gândim chestiunile morale în termeni care sunt împrumutați din economie – spunem, de pildă, că ființele umane au ”valoare”. Un număr de filosofi – Nietzche însuși, Hobbes, și Rousseau, de pildă – au încercat să urmărească ideea de valoare umană până la originile sale economice și sociale, să explice din punct de vedere psihologic cum au ajuns oamenii să ia valoarea propriilor posesiuni – pământul lor, banii, influența și puterea rezultată – s-o atribuie asupra lor, asupra concepțiilor despre sine. Conform acestor filosofi, la origine a avea valoare însemna a avea un rang înalt, prestigiu și privilegii. După aceea însă conceptul a luat o formă diferită. Asta deoarece valoarea în sens economic este relativă la cerere și ofertă, iar unele lucrurile – și unii oamenii, atâta vreme cât rămânem în cadrul unei concepții despre valoare care își are rădăcinile în economie – au o valoare mai mare decât altele. Kant a argumentat în Întemeierea metafizicii moravurilor că valoarea morală nu este de acest fel. Ființele umane au o valoare care nu este doar relativă, o formă de ”demnitate” ce întemeiază pretențiile noastre de a fi tratați cu respect, dar care nu este comparativă și pe care cu toții o avem în mod egal.

Dar dacă am dreptate în privința expresiei ”tratat ca niște animale”, atunci presupunem o comparație când spunem asta. ”Nu trebuie să mă tratezi în acel fel, deoarece nu sunt doar un animal!” Este ca și cum am fi neputincioși în a ne afirma pretențiile la demnitate și respect fără a invoca un contrast cu celelalte creaturi despre care ne-am putea imagina că pot fi trate cu respect, sau cu bunătate, sau cu apreciere, dar, moralmente vorbind – sau așa presupunem – nu este nevoie. Este ca și cum am fi neputincioși în a ne afirma propria valoare fără să ne gândim pe sine ca fiind mai valoroși decât altcineva. Este ca și cum ne concepem propria umanitate drept ultimul bastion al rangului și al privilegiului.

Acesta este motivul pentru care le negăm animalelor valoarea – deoarece este singura modalitate prin care putem s-o revendicăm pentru noi? Dimpotrivă: nu există un semn mai sigur că o ființă umană înțelege natura propriei sale demnități – a valorii sale non-comparative – decât faptul că acordă exact aceeași valoare tuturor celorlalți. Animalele sunt acel ceva care poate fi tratat cu respect, bunătate și apreciere, pe baza a unora din aceleași temeiuri pentru care noi suntem. Bineînțeles, oamenii nu trebuie tratați ca niște animale. Dar atunci nici animalele nu ar trebui.

 

Traducere de Emilian Mihailov cu acordul autoarei

Vezi aici versiunea în engleză publicată pe blogul Practical Ethics, al Centrului Uehiro de Etică Practică, Universitatea din Oxford.

 

Vezi toate articolele publicate de Christine Korsgaard