Proiect „Terapiile celulare în dezvoltarea medicinii regenerative. Priorităţi strategice”

Terapiile celulare (TC) reprezintă un domeniu actual al cercetării ştiinţifice destinat regenerării structurilor biologice lezate prin introducerea la nivelul acestora a unor celule special izolate şi condiţionate pentru scop terapeutic. Preocupările pentru medicina regenerativă s-au amplificat după progrese experimentale în izolarea şi menţinerea în cultură a celulelor stem embrionare. La nivel internaţional interesul pentru stabilirea unor strategii de dezvoltare şi de reglementare a cercetărilor fundamentale şi aplicative în domeniul terapiilor celulare există de peste un deceniu. În România sunt câteva grupuri de cercetare cu preocupări în domeniu, chiar în absenţa unei strategii şi unor reglementări sistematice.

Obiectivul proiectului este elaborarea unui Raport privind propuneri de priorităţi strategice, pe termen scurt şi mediu, în domeniul TC.

Acest obiectiv va fi realizat prin parcurgerea unor etape şi atingerea unor stadii bine raţionalizate. 1. Va fi efectuată analiza situaţiei internaţionale a domeniului, cu evidenţierea tehnologiilor, echipamentelor şi competenţelor resursei umane. 2. Se va prezenta comparativ situaţia în plan naţional, cu identificarea grupurilor de cercetare capabile să dobândească excelenţă în domeniu. 3. Evaluări pe baza unor criterii şi indicatori de performanţă specifici activităţii de cercetare-dezvoltare (CD), ce vor permite ierarhizări la nivelul instituţiilor şi/sau grupurilor de cercetare. 4. Se vor identifica priorităţile strategice pe baza rezultatelor de la punctele 1-3.

Proiectul va preciza ariile tematice din domeniul TC în care este util să fie finanţată cercetarea românească pentru integrarea ei în cea internaţională, aflată în proces de globalizare.

Instituţia coordonatoare: Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi ŞtiinţelorBiomedicale “Victor Babeş”
Responsabil de proiect CCEA: Prof. Dr. Valentin Mureşan
Asistent de proiect: Drd. Cristian Ducu

Durata proiectului: 7 luni
Perioada: 18 Octombrie 2010 – 10 Mai 2011

Tip proiect: Cercetare aplicată şi dezvoltare de strategii
Tip finanţare: PN 2, CAPACITĂŢI (ANCS)

Membri CCEA/voluntari implicaţi: 3 persoane (cercetători şi cadre didactice)
Paritate egalitate de sanse: 3(B):0(F)

Website proiect: http://prioristratec.org/
Echipa de proiect:

Evenimente:

Publicaţii:
Direcţii Strategice STRATEC-1 [PDF] – doc. actualizat 8 iulie 2011.

DSC_0302

Masa rotundă „Terapiile celulare în dezvoltarea medicinii regenerative.
Priorităţi strategice” (Cluj-Napoca, 15-16 aprilie 2011)

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solverwp- WordPress Theme and Plugin