Să-l interzicem pe Peter Singer?

 

Sunt convins că o organizaţie pentru promovarea toleranţei nu poate fi intolerantă. Şi încă virulent intolerantă. Să nu fie ea capabilă de dialog raţional, ci doar de scoaterea pistoalelor dogmei? Imposibil! În numele unei organizaţii pe care mi-o imaginez sincer orientată spre promovarea toleranţei, nişte domni cu identitate incertă îşi permit să scrie vorbe care o compromit. Ne cer, bunăoară,  să-l interzicem pe Peter Singer şi să-l blamăm, pentru că el ar  cere, chipurile,  omorârea copiilor, sexul cu animalele, ar susţine lipsa de valoare a vieţii umane, eutanasia  etc. Un monstru care ar fi trebuit să stea demult la închisoare. Asemenea evaluări infantile provin fie din incapacitatea de a citi atent şi a înţelege cele scrise de filosoful australian, fie dintr-o greu descifrabilă  rea intenţie. Pentru că doar plasarea pe poziţia eticii creştine nu justifică un asemenea comportament belicos, creştinismul fiind o morală a iubirii, nu a injurierii celuilalt şi a manipulării grosolane a publicului. Şi BOR ar trebui să mai cearnă  organizaţiile şi persoanele care scriu în numele creştinismului dacă nu vrea să scadă în sondaje.  În orice caz, cei ce scriu în halul acesta compromit idealul nobil pentru care militează organizaţia pentru toleranţă ce semnează protestul.

 

…prin trunchierea textului, i se atribuie autorului un punct de vedere pe care nu îl are şi care e chiar criticat.

 

Căci Peter Singer  nu e un amator care acum învaţă să scrie la ziar. Nu e un semidoct ce se hrăneşte cu ştiri de la televizor. Despre el se transmit ştiri. A fost inclus de Time Magazine în topul primilor 100 cei mai influenţi oameni de pe planetă şi probabil cel mai faimos filosof.  Profesorul Peter Unger de la New York University îl caracteriza astfel într-o scrisoare trimisă rectorului Universităţii Stanford, un laureat al premiului Nobel: Este cel mai proeminent Profesor pe care l-a dat vreodată  ţara sa. E cel mai faimos şi influent etician în viaţă, depăşind în originalitate şi influenţă orice filosof de la Bertrand Russell încoace”. Să poată susţine un asemenea om afirmaţii atât de rudimentare cum sunt cele de mai sus, gângăveli demne de un şcolar repetent?

 

Obiecţiile aduse lui Singer de semnatarii protestului sunt, în esenţă,  două:  prima, că „ar susţine lipsa relativă de valoare a vieţii umane”. Metoda folosită de critici e aceea a scoaterii din context şi a modificării textului prin secţionare arbitrară.  De fapt, Singer scrie astfel: „Unii spun că”, nu „eu spun că…” (Practical Ethics, ediţia II, p. 105).  Anume unii spun că „trebuie să recunoaştem că, din punctul de vedere specific al diferitelor fiinţe, fiecare viaţă are o valoare egală”.  Ceea ce omit comentatorii noştri e să adauge că, după mai multe argumente, Singer conchide: teza că viaţa oricărei fiinţe are o valoare egală cu a celorlalte e foarte puţin justificată” pentru ca apoi să caute temeiuri pentru a respinge pur şi simplu acest punct de vedere (Practical Ethics, ediţa II, p, 120). În acest caz, prin trunchierea textului, i se atribuie autorului un punct de vedere pe care nu îl are şi care e chiar criticat.

 

A doua vină  a lui Singer este, chipurile, susţinerea tezei: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu”.

 

Singer nu discută atât de simplist. Aici e vorba de apariţia caracteristicilor  „persoanei morale”: nivel de raţionalitate, conştiinţă de sine, putere de  înţelegere,  capacitate de a avea trăiri etc.  Sau, cum spune Kant, „autonomie”, deci capacitatea de autoguvernare. Toată lumea e de acord că fiinţa umană dobândeşte asemenea trăsături („autonomia”) în timp. Încă din anii 60 ai secolului trecut un psiholog experimentalist precum Jean Piaget a confirmat ipoteza apariţiei treptate a conştiinţei morale la copil. El nu e, în primele faze, o persoană morală.  Susţin protestatarii că embrionul în care abia apare sistemul nervos e o … persoană morală cu conştiinţă de sine, nevoi de conştientizare şi despre care sunt valabile drepturile? La fel ca embrionul sau ca fătul, un nou-născut de o săptămână  sau de o lună nu are aceste caracteristici ale persoanei morale. Când devine fătul o persoană morală  care poate avea drepturi, iată o întrebare la care nu există un răspuns ferm dat de oamenii de ştiinţă. Apoi, există animale non-umane „inteligente” (cum sunt porcul, câinele şi cimpanzeul)  care depăşesc nou-născutul de o săptămână sau o lună în privinţa posedării acestor caracteristici. Dacă fătul (şi cu atât mai mult embrionul – între 4 şi 8 săptămâni) nu are aceste caracteristici,  aceasta înseamnă că nici unul, nici altul nu sunt persoane morale. Nu e vorba deci de copii în genere, ci de nou-născuţi care nu posedă aceste însuşiri. „Un nou-născut de o săptămână nu este o fiinţă raţională şi conştientă de sine şi există numeroase animele non-umane a căror raţionalitate, conştiinţă de sine, putere  de înţelegere, capacitate de a avea trăiri etc.  depăşesc pe acelea ale unui nou-născut uman în vârstă de o lună sau o săptămână”. Acesta e un fapt ştiinţific banal. Aici nu e vorba de punerea în balanţă a vieţii unui om cu viaţa unui porc spunând că a porcului e mai importantă, ci de  compararea, la o anumită vârstă, a apariţiei unor rudimente naturale ale persoanei morale la copil şi la animalele inteligente. Din aceste fapte de biologie a înmulţirii speciei se conchide: „Dacă fătul nu are aceleaşi pretenţii la viaţă precum o persoană [deci nu are dreptul la viaţă, apărat de un set de obligaţii sau datorii], se pare că nou-născutul nu le are nici el, iar viaţa unui nou-născut are, pentru om, o valoare mai mică decât viaţa unui porc, câine sau cimpanzeu pentru animalul non-uman” (PE, p. 169).  Singer argumentează aşadar că viaţa unui făt (ca şi a unui embrion) nu are o valoare mai mare decât viaţa unei fiinţe non-umane aflată la aceleşi nivel de raţionalitate, conştiinţă de sine, putere de înţelegere, capacitate de a avea trăiri etc. Dat fiind că un făt nu e o persoană, el nu poate avea aceleaşi pretenţii de a poseda viaţă precum o persoană (care are drepturi, între care şi dreptul la viaţă).

 

…lăsaţi-ne să deliberăm fără restricţii, lăsaţi-ne să ne îndoim, lăsaţi-ne să nu fim siguri, pentru a nu pierde ceea ce am câştigat atât de greu.

 

În fine, s-a mai spus că „Singer afirmă că relaţiile sexuale între specii nu reprezintă o ofensă adusă demnității noastre ca ființe umane”. Nu, Singer afirmă că sexul cu animale există, că el „nu este natural şi nici normal”, dar că se înmulţesc indiciile că el nu mai e considerat  o „ofensă  adusă demnităţii noastre ca fiinţe umane”, adică o decădere a omului, din punctul de vedere al comportamentului sexual, într-o categorie diferită şi inferioară, cea a animalităţii.  Căci noi aparţinem din acest punct de vedere genului animal. Ceea ce nu înseamnă că sexul omului nu e umanizat, spre deosebire de cel animal.  Până nu demult, toate activităţile sexuale nereproductive (din plăcere) erau  considerate o decădere a omului în animalitate şi prohibite moral (pedepsite). Treptat, au fost dezincriminate homosexualitatea, masturbarea, diferite forme de perversiuni sexuale. Sexul cu animale a fost şi rămâne prohibit. Pe bună dreptate, zic eu. Ceea ce observă Singer, constatând că şi unele animale pot fi excitate de fiinţele umane, este că la nivel de bază, noi suntem animale şi că nu ar mai trebui să ne plângem  că unele forme de sex atentează la demnitatea noastră, coborându-ne într-un regn inferior. O teză  pe care o notez, cu care eu nu sunt de acord, dar  pentru a arăta că nu eşti de acord e nevoie de argumente.  Nu de ameninţări.

 

I s-a mai reproşat acceptarea eutanasiei. Singer îşi aminteşte: cu câţiva ani în urmă, Curtea Supremă de Justiţie din Marea Britanie  a decis, în cazul  unui tânăr  care, din cauza unui accident, era în mod continuu inconştient, că doctorii pot acţiona legal pentru a-i curma viaţa deoarece a o continua nu era în beneficiul lui. În situaţia în care bolnavul e conştient, el e singurul care decide cu privire la viaţa sa, consideră Singer. În alte situaţii e loc de controverse.

 

Nu avem voie să discutăm asemenea cazuri? Nu avem voie să dăm decât o singură soluţie? Universitatea e spaţiul gândirii libere. Putem să nu fim de acord cu Singer din multe puncte de vedere. Dar nu avem dreptul să-l interzicem, să-l cenzurăm, să-l jignim pentru ideile lui. La fel cum creştinilor nu le place să fie jigniţi de musulmani şi musulmanilor de creştini. Tânjiţi după împuşcături în numele lui Dumnezeu? Suntem nevoiţi să punem întrebarea: care e, atunci, Dumnezeul vostru? Libertatea de gândire şi exprimare a fost un bun câştigat după secole de lupte  de idei şi nu numai. Am scăpat, recent, cu greu de sub dogma comunistă şi nu mai vrem să intrăm sub alte dogme. Oricât de „alese” ar fi. Dar dacă alţii le adoptă, noi vrem să le discutăm. De aceea, lăsaţi-ne să deliberăm fără restricţii, lăsaţi-ne să ne îndoim, lăsaţi-ne să nu fim siguri, pentru a nu pierde ceea ce am câştigat atât de greu.

Articole asemănătoare

4 thoughts on “Să-l interzicem pe Peter Singer?

  • Pingback: Directorul CCEA: Să-l interzicem pe Peter Singer? | Drum european

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solverwp- WordPress Theme and Plugin