Aşa cum ne-am obişnuit din seriile anterioare de întâlniri, Centrul şi membrii săi îşi asumă rolul de a impulsiona dezbaterile de etică aplicată şi filosofie morală în România. Ca atare, o mare parte din întâlnirile programate pentru semestrul 2 al acestui an universitar vor consta în dezbateri pe marginea unor volume sau articole, în prezenţa autorului şi a unui critic al poziţiei prezentate în textul respectiv.

Orice modificare de program va fi anunţată din timp, iar textele (articolele) vor fi postate aici cu circa două săptămâni înainte de dezbatere sau prezentare.

La aceste dezbateri sunt invitaţi să participe atât membrii comunităţii academice (cadre didactice, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenţi), cât şi, sau mai ales, persoane din mediul de afaceri sau din domenii conexe, care sunt interesate de temele abordate. Contribuţia acestora din urmă este apreciată în mod special.

 

MARTIE 18, 2011; orele 17.00.
Darwin şi după Darwin. Studii de filosofie a biologiei
Invitat: Mircea Flonta (Universitatea din Bucureşti)
Critic: Emanuel Socaciu

 

MARTIE 25, 2011; orele 17.00.
Ce este (cum se face) trainingul de etică: de conformitate, de dezvoltare a gândirii etice
Invitat: Liviu Răducan (VelPitar)

 

APRILIE 1, 2011; orele 17.00.
Ce ne poate oferi expertul etic?
Invitat: Emanoel Roman (Universitatea din Bucureşti)
Critic: Cristian Ducu (Universitatea din Bucureşti)

 

APRILIE 8, 2011; orele 17.00.
O etică fără proceduri de decizie: etica creştină
Invitat: Daniel Nica (Universitatea din Bucureşti)
Critic: Emilian Mihailov (Universitatea din Bucureşti)

 

APRILIE 29, 2011; orele 17.00.
Responsabilitatea socială a corporaţiilor văzută de un PR-ist. Replică lui Cristian Ducu: „Jos cu etica în afaceri! Sus cu RSC!”
Invitat: Dumitru Borţun (SNSPA)
Critic: Cristian Ducu (Universitatea din Bucureşti)

 

MAI 6, 2011; orele 17.00.
Three Perspectives on the Ethics of Immigration: Utilitarian, Liberal Egalitarian and Libertarian
Invitat: Diana Todea
Critic: Vladimir Gâlcă (SNSPA)

 

MAI 13, 2011; orele 17.00.
The Role of the University in the Knowledge Society: Ethical Perspectives on Academic Research in the Age of Corporate Science
Invitat: Maria Cernat (Universitatea Spiru Haret)

MAI 20, 2011; orele 17.00.
Principiile etice – între universalitate şi specificul profesiei
Invitat: Mircea Leabu (Institutul Naţional Victor Babeş)
Critic: Valentin Mureşan (Universitatea din Bucureşti)

 

Între timp, vă invităm la „International Conference Values of the Human Person: Contemporary Challenges”, organizată de Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti şi Council for Research in Values and Philosophy (Washington, D.C.).

 

IUNIE 24, 2011; orele 16.00.
MECOPP Ro 2010: Managementul eticii în companii: exemple comentate şi situaţia din România
Invitaţi: Alexandru Năstase (CCEA/CARMAE); MECOPP Ro 2011 – Companii
Managementul eticii în spitale: exemple comentate şi situaţia din România
Invitaţi: Iulia Anghel (CCEA/CARMAE); MECOPP Ro 2011 – Institutii medicale

 

IULIE 1, 2011; orele 16.00.
MECOPP Ro 2010: Managementul eticii în universităţi: exemple comentate şi situaţia din România
Invitaţi: Raluca Petrescu

 

IULIE 8, 2011; orele 16.00.
Managementul eticii în organizaţii non-guvernamentale: exemple comentate şi situaţia din România
Invitaţi: Mihaela Constantinescu

 

2011-03-18_reuniuni_3

Reuniunile de vineri seara, 25 martie 2011
Prof. Dr. Mircea Flonta, Prof. Dr. Valentin Mureşan şi Lect. Dr. Emanuel Socaciu

Solverwp- WordPress Theme and Plugin