Etica aplicată abordează problemele actualității, pune în discuție dileme și principii morale pornind de la situații reale, care sunt foarte aproape de noi și care ne modelează existența. Dar pentru asta are nevoie de resurse din domenii diverse ca să-și îndeplinească scopurile. Asemenea resurse au adus participanții la prima ediție a Conferinței de Etică Aplicată dedicată studenților. Cu interese din sociologie, teologie, filosofie sau științe politice, s-au adunat laolaltă timp de două zile, chiar dacă doar pe diagonala unui ecran, și-au vorbit aceeași limbă. E o doză de prospețime și speranță să vezi tineri cercetători că se întreabă ce e mai bine pentru noi toți acum și pentru viitor.

Cuvintele cheie culese de mine sunt nelipsite din orice discuție etică serioasă: drepturi, obligații, conflict, contract social, teoria valorii, lege, incluziune, prudență, vulnerabilitate, autonomie, integritate, grijă, negociere, discriminare. Când apar conflictele de natură etică? Când locuim împreună, când locuim în mijlocul societății sau la marginea ei. Dar ele nu apar doar între acțiuni singulare, ci și între valori atunci când încercăm să justificăm un fapt sau altul. E în natura eticii să amelioreze aceste conflicte. Arbitrajul e mai greu când în joc sunt drepturile oamenilor.  Dreptul la proprietate, dreptul  la tratament egal, dreptul la viață. Sau libertățile lor, cum este autonomia sau libertatea de a alege propria moartea în preajma suferinței unei boli. E nevoie de libertate pentru ca cineva să-și poată îndeplini datoria morală de a semnaliza nereguli? Pe cât de generale sunt aceste teme demne de tratate de etică, pe atât de provocatoare au fost discuțiile pentru că la ele ne provoacă însăși traiul nostru în comun.

Pandemie

În vremuri critice ies la iveală lacunele societăților. Așa s-a întâmplat și acum, când mutația unui virus răspândit pe tot globul a generat crize politice, economice și de sănătate publică. Pe fondul acestei epidemii, Tudor Jinga a lansat întrebări privind justificarea nespunerii civice atunci când o anumită situație, cum e cea actuală, ne restrânge din drepturi. El a arătat cum nespunerea civică à la Henry David Thoreau nu se poate constitui într-un argument normativ și din ea decurg consecințe nefaste, precum relativismul absolut și lipsa de consens. Înainte să alunecăm în extrema supunerii oarbe în fața legii, Jinga atrage atenția că politica este un spațiu al compromisului și negocierii. Prudența e necesară când în joc sunt valori absolute. Dreptul cuiva de a ieși din casă după ora zece seara devine secundar în fața unei valori absolute precum viața.

Tot în contextul pandemic apare o infodemie cu privire la vaccinuri. Simona Vulpe, alături de Cosima Rughiniș, inițiază o discuție despre principiile de reglementare aplicate discursului anti-vaccinist de pe diferite platforme media. Proprietarii acestor platforme apelează fie la eliminarea conținutului dăunător, fie la etichetarea lui ca fals, fie la restricții privind distribuirea lui de către alți utilizatori ai rețelei. Este acesta un conflict între dezinformarea potențial vătămătoare și libertatea de exprimare? Sau mai degrabă privește dreptul de publicare pe o anumită platformă? Poate fi utilă o dezambiguizare a termenului: există  dezinformări cu conținuturi lipsite de fundamente științifice, dar și dezinformări care, deși fac apel la adevăr, sunt prezentate insinuând concluzii false care generează frică. Un apărător înflăcărat al libertății de exprimare ar sublinia că dreptul de a spune orice fel de opinii nu trebuie limitat, dar noi știm că limbajul are și un caracter performativ, și, pe cale de consecință, poate dăuna.

Răzvan Rughiniș propune o discuție despre justiție intergenerațională: deciziile pe care le luăm în pandemie au un impact diferit asupra generațiilor. Autorul ne-a prezentat două variante din care putem înțelege distribuția inegală a costurilor. Ce alegem între perspectiva solidarității intergeneraționale, altfel spus, cei non-vulnerabili se solidarizează cu cei vulnerabili prin carantină și distanțare, asumând pierderi materiale semnificative, și perspectiva economică, în care locurile de muncă rămân deschise, conjugată cu soluția sumbră (nota mea) de a-i izola pe cei vulnerabili pentru a restrânge pierderile de vieți omenești? Unii oameni ar alege prima formă de solidaritate dacă asta nu i-ar priva de resursele economice. Dacă statul ar putea să compenseze situația celor rămași fără locul de muncă în urma solidarizării, de unde s-ar aloca aceste fonduri? Rughiniș propune, printre altele, „o soluție de compromis prin contribuțiile ulterioare ale generațiilor vârstnice la povara fiscală”. Rămâne la latitudinea cititorului să evalueze eficiența măsurii reducerii pensiilor viitoare în sprijinul situației actuale.

În urma unui „nu” categoric cu privire la înghețarea anului școlar și în urma desfășurării orelor la distanță, educația online vine cu noi provocări. Alexandra Hosszu analizează situația elevilor dezavantajați de clivajele economice și tehnologice. Ea pledează pentru lansarea unui discurs despre echitate în spațiul public. Situația actuală nu face decât să accentueze aceste decalaje. Copii sunt lăsați în urmă, fie că vorbim despre lipsa competențelor digitale, lipsa accesului universal la educația online sau despre nevoile copiilor cu dizabilități. Cât despre alte urmări ale educației online, pe de-o parte, autoarea susține că anumite funcții ale școlii sunt ignorate, precum dezvoltarea abilitățile socio-emoționale a elevilor, dar pe de alta, anumite abilități se ascut, cum sunt cele digitale. După ce ne îngrijim de accesul la educație al celor în nevoie am putea să privim digitalizarea școlilor ca parte bună a acestei stări de excepție.

Apatie

Cele prezentate până acum arată că discursul etic acordă o atenție deosebită celor aflați în posturi vulnerabile. Tema de doctorat a Persidei Bec e o pledoarie pentru includerea eticii vulnerabilității în demersurile eticii aplicate. În aceste cazuri delicate există între cel care ia în grijă și cel luat în grijă un raport de putere. Astfel, apar întrebări cu privire la autonomia celui dependent de altul: este acesta incapabil să decidă pentru sine?  Bec susține că discuția despre autonomie este așezată greșit și că „nicio etică nu ar trebui să ignore circumstanțele unde se află vulnerabilitatea”. O etică a grijii nu diminuează statutul moral al unei persoane, ci dimpotrivă, ea crește șansele la autonomie ale persoanelor vulnerabile. O aplicare a  unor principii universale la nivel decizional fără a-i lua în seamă pe cei vulnerabili ar fi dăunător pentru aceștia. Bec pledează pentru o analiză a cazurilor care ar anticipa astfel de nevoi și în urma cărora am aplica un tratament diferențiat situațiilor respective. O etică a vulnerabilității reorientează cercetarea către echitate și pluritate interdisciplinară. Înțeleptul trebuie să ia în considerare circumstanțele, așa cum îndeamnă bunul Aristotel.

Vulnerabilitatea intră în discuție și în raportul dintre medic și pacient. Amalia Caliu și Alexandra Oprea au analizat cazul unei paciente diagnosticate cu scleroza multiplă în plăci și au interpretat conținutul moral ce derivă din relația ei cu medicul. Pe lângă semnalizarea problemelor cu care se confruntă pacienta, gama largă de simptome și comunicarea deficitară cu doctorul, cercetătoarele avertizează cu privire la același raport de putere despre care povesteam puțin mai sus. După ce au analizat relația tipică din prisma autonomiei și demnității, două alternative de încadrare a acesteia sunt propuse. Mai întâi parteneriatul, ce presupune o reciprocitate în transmiterea de informații: pe de-o parte medicul, care să-și ia sarcina să clarifice termeni medicali și pe de alta pacienta, care să raporteze simptomele la timp, ajutând la încetinirea evoluției bolii. Mai apoi prietenia, ca model extras din etica grijii, care asumă un raport de putere implicit, dar în care accentul este pus pe empatia medicului, analog relației dintre mamă și copil.

Despre vulnerabilitate vorbește și Răzvan Octavian Ciortea, de data asta în relație cu problema discriminării pe criterii de vârstă. Astfel, ageism-ul face referire la stereotipurile, prejudecățile și discriminarea împotriva oamenilor pe criteriul vârstei și are efecte dăunătoare asupra sănătății celor vârstnici. Iar „valul argintiu”, care desemnează categoria de persoane pe cale de pensionare, e un exemplu de limbaj captiv, care poate fi criticat ca ageist. Discuția mi-a amintit de două cunoștințe care vorbeau despre călătoria exotică a unei vecine în vârstă și care concluzionau puternic discriminatoriu: „Ce-i mai trebuia ei la vârsta asta! Putea să ajute copiii cu bani.” Ca și cum șansa de a lua ce e mai bun de la viață se risipește doar pentru că ești bătrân.

Economie

La baza cunoașterii științifice stau, printre altele, și costurile aferente cercetării. Aceste rezultate circulă în publicații autorizate deținute de o mână de edituri iar cunoașterea științifică ca bun al umanității e accesibilă doar celor ce își permit să plătească. Ca să înlesnească procesul, o altă mână de oameni au preluat din acest volum de cunoaștere distribuindu-l la liber pe internet. Consolidarea inegalităților dintre universități și riscul pe care și-l asumă pirații l-au determinat pe Robert Gabriel Ciobanu să pledeze pentru formatul open-access. În acest format cercetătorilor le sunt recunoscute drepturile de autor, dar oricine poate avea acces la informații. Să facem cum ar spune prietenul meu ziarist: „să scoatem cultura din dubă”?

O caracteristică a lumii moderne e dată de diviziunea muncii care are anumite implicații etice analizate de Teodora Nechita. Sunt lucruri care ne apropie, dar și lucruri care ne despart. Încadrarea propusă de autoare întărește ambivalența prin faptul că suntem animale sociale care gravitează între doi poli: dominare și cooperare. Aparenta colaborare dintre oameni presupune o solidaritate organică, facem parte dintr-un sistem care reclamă egalitatea și nevoia reciprocă a părților. Dar noi ne procurăm pâinea noastră cea de toate zilele datorită interesului băcanului, nu a generozității sale. Dacă cooperarea socială e generată de un interes propriu s-ar putea să apară un fenomen al alienării și noi să devenim pentru noi și pentru ceilalți doar o sumă a funcțiilor pe care le îndeplinim. Riscăm să ne identificăm doar cu munca pierzând din vedere datoriile morale pe care le avem față de noi și față de ceilalți. Astfel, diviziunea muncii fragmentează simțul responsabilității. Nu demult am auzit un proprietar de restaurant spunând în preajma unei solicitări de ajutor că „la el nu e cantină de săraci” și sunt sigură că și voi ați fost martori la ceva asemănător.

Autonomie

Efectul de dominare nu apare doar ca o consecință a diviziunii muncii, ci și în economia atenției. Vrem să ne distingem unii de alții, să ieșim în față, dar vrem să ne și potrivim. Maria Stoicescu a analizat atitudinea utilizatorilor Tinder și a observat o diminuare a autonomiei. Ești mai liber când ai șansa să alegi. Dar șansele de succes în aplicație cresc când ești utilizator activ sau când cumperi anumite funcții premium. Adică în urma unui cost. Când interesele utilizatorilor se confundă cu interesele aplicației putem vorbi de manipulare. Validarea prin match și senzația că ai fi putut oricând alege mai bine sunt resurse psihologice de care Tinder și alte aplicații fac uz din plin.

Sunt țările autonome când recurg la proliferarea de arme nucleare? Andreea Ghețu a atras atenția asupra țărilor care nu au semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară și au dezvoltat în secret arsenale nucleare. După analiza teoriilor războiului drept, autoarea afirmă că dezarmarea bilaterală este cea mai bună soluție, dar ea este îngreunată de lipsa de consens. Avem de-a face cu un mexican standoff la nivel global?

În loc de concluzie, un apel la grijă

Astfel de neliniști antrenează discuțiile de etică aplicată. Și n-am dramatiza deloc dacă am spune că problemele expuse au fost probleme de viață și de moarte. Dacă dăm seama de consecințele liberalizării cunoașterii sau de consecințele deciziilor economice am putea înlesni traiul nostru în comun. Conflictele sunt ameliorabile prin compromis, negociere și soluții inclusive. Dar nu doar actorii cu putere decizională sunt responsabili în societate, ci fiecare dintre noi. Suntem înscriși într-un limbaj captiv, discriminările sunt o consecință a limbii și a atitudinii în egală măsură. Un poet spunea că din lemn se face și icoană și măciucă. Astfel, dacă am da seama de fragilitatea ființei și de faptul că putem face lucruri cu vorbe poate am fi mai atenți la cuvintele pe care le folosim; ele pot fi arme. Să dăm seama de raporturile de putere și să nu ne lăsăm prinși în jocuri, chiar dacă ele sunt convenabile. Din dorința de clarificare a propriului limbaj în care am sesiza aversiunile ascunse s-ar putea să transpară grija. Dacă aceste discuții v-au provocat reflecții înseamnă că ele și-au adus contribuția. În loc de concluzie lansez un apel la grijă și vă las să rămâneți pe gânduri.

Alexandra Podea este studentă în anul III a Facultății de Filosofie, Universitatea din București.