Dacă John ar fi lucrat într-un bar…

02cecchini-tmagArticleSursă foto: http://tmagazine.blogs.nytimes.com

Presupun unele doctrine utilitariste ca o minoritate să fie sacrificată în favoarea unei majorități? Andreea Teodorescu ne invită să răspundem la această întrebare în barul unde lucrează John.

Voi presupune că personajul principal al poveştii este John, un individ oarecare, fără familie, care lucrează pentru o sumă modică de bani într-un…bar. John are o pasiune pentru filosofie și este un adept convins al doctrinei utilitariste. Acesta consideră că plăcerea majorităţii este dezirabilă într-o societate şi că intervenţia statului sau a altor indivizi în sfera libertăţii individuale este de evitat. Totodată, John face parte din tipologia oamenilor rigizi care nu îşi încalcă şi nu îşi schimbă principiile în care cred, de pe o zi pe alta.

Cum îşi poate, însă, schimba John crezul utilitarist? Mediul de lucru îi poate formula câteva nelămuriri în legătură cu premisele doctrinei la care aderă.

1. John consideră că un om nu trebuie pedepsit pentru simplul fapt că s-a îmbătat, cât timp acesta nu produce vătămări altui individ sau nu încalcă vreo datorie faţă de colectivitate. Însă în barul în care lucrează zi de zi, există un grup de indivizi care se îmbată şi nu mai dorește să plece, împiedicându-l şi pe John să închidă localul. Presupunem că ora de închidere a localului este 1 a.m. Este adevărat că aceşti oameni nu fac rău altora şi nu încalcă vreo lege dorind să petreacă mai mult timp la bar, însă este obligat personajul să trăiască zilnic un grad de disconfort pentru maximizarea plăcerii acestor indivizi? Din punct de vedere utilitarist, da. Cu toate acestea, care este limita? Dacă indivizii vor continua să petreacă acelaşi surplus de ore în bar timp de un an de zile, va reuşi John să rămână fidel crezului său având în vedere că şi el posedă acelaşi grad de libertate?

2. Să ne imaginăm că barul lui John se află în cadrul unui sistem hotelier; sistem care permite clienţilor să plătească la recepţie consumaţia pe care au făcut-o la bar de-a lungul sejurului. În aceste condiţii, John posedând un minim salarial, nu va mai câştiga vreun surplus de bani. La limită, se poate afirma că personajul îi va servi pe alţii fără ca el să câştige. Munca pe care o va desfăşura John, se va putea numi, la limită, muncă forţată. Cum ar mai reuşi barmanul să dea randament în activitate, din moment ce acesta nu va mai fi plătit? Personajul poate avea credinţa că munca pe care o desfăşoară maximizează plăcerea majorităţii, însă va mai considera că el posedă un grad de libertate cât timp trăiește la limita subzistenței? Care va fi limita de suportabilitate a individului în acest caz

3. John munceşte mai mult şi nu este recompensat pentru efortul depus, cu toate acestea el nu demisionează şi se gândeşte în continuare că serviciile pe care le prestează satisfac un număr mare de indivizi. Dacă şi superiorul lui John este o persoană abuzivă, care îi cere agentului să lucreze şapte zile pe săptămână (din cauza lipsei de personal), atunci libertatea individuală a barmanului aproape că nu va mai exista. Putem considera că John are foarte mare nevoie de acest loc de muncă şi din acest motiv el rămâne în continuare prins în acest abuz. Însă personajul nostru trăieşte într-o societate în care varietatea locurilor de muncă există şi în care agentul poate alege în orice moment să facă o schimbare.

Din punct de vedere raţional, care ar fi beneficiile pe care John le-ar avea dacă și-ar păstra acest loc de muncă? Cele trei exemple demonstrează că individul nu ar avea vreunul, în afară de minimul salarial care s-ar putea să nu îi acopere toate cheltuielile zilnice. Mai poate fi vorba de aşa numitul clişeu de a avea „plăcere în activitatea socială” atunci când nu ai vreun beneficiu, fie el financiar sau moral? Consider că nu. Cu toate acestea, ar fi posibil ca regula de aur (Comportă-te cu alţii aşa cum ai vrea să se comporte ei cu tine) să îl „încurajeze” pe John alimentându-i iluzia că într-o bună zi va fi răsplătit.

Dacă într-adevăr John ar fi lucrat într-un bar şi într-un sistem hotelier, poate că şi-ar fi formulat altfel crezul utilitarist. Este posibil să își fi impus o limită: acesta este punctul X din care individul nu mai este nevoit să îndure, indiferent de speranţă sau de gradul de fericire pe care îl produce altora.

Dacă John ar fi lucrat într-un bar, poate i-ar fi luat drept vinovați pe oamenii care s-au îmbătat, întrucât aceştia ajung să cauzeze vătămări: invadează spaţiul unui alt individ care nu a făcut decât să îi servească cu entuziasm.

Acum, îl voi transforma pe John în clientul aceluiaşi bar. Aflându-se de partea cealaltă a baricadei, având posibilitatea să consume alcool, să părăsească localul când doreşte şi să plătească la recepţia hotelului tot ceea ce a consumat în ultimele zile sau săptămâni, confortul său este maxim. De ce s-ar gândi acest John la personalul care i-a suportat pretenţiile pe durata sejurului? De facto, individul care plăteşte anumite servicii și nu doreşte să îi fie limitată libertatea cât timp nu produce daune fizice, tinde să nu ia în considerare şi daunele morale. Este posibil ca acel client care plătește să nu calculeze cât de mult îi îngrădeşte libertatea barmanului prin comportamentul şi deciziile sale.

Plăcerea şi absenţa durerii sunt singurele lucruri dezirabile ca scopuri” . Mai mult decât atât, cu cât plăcerea aparţine unei majorităţi, cu atât dezirabilitatea acesteia creşte. Ce se întâmplă însă cu minoritatea? Ce se întâmplă cu acea parte de indivizi din interiorul unei societăţi care ajunge să fie supusă unui oarecare grad de suferinţă în favoarea majorităţii? Doctrina utilitaristă, în anumite versiuni, presupune că întotdeauna va exista o minoritate care va fi „sacrificată” într-un anumit moment, dar care va fi răsplătită în altul. Care ar fi acel moment? Teoriile utilitariste nu precizează acest lucru explicit. Nu se ştie dacă John va fi vreodată răsplătit de către…. cineva, sau dacă acesta va rămâne în aceeaşi situaţie condus de iluzii, de sentimente nobile şi de o regulă de aur care ar putea să îşi găsească cu greu aplicabilitatea.

Este posibil ca exemplul barmanului să evidenţieze imposibilitatea de a fi un utilitarist acţional extrem într-o lume în care individul pune cel mai mare preţ asupra beneficiilor, având grijă să nu îi fie încălcate drepturile sau libertăţile și fără să ţină cont de cei din jurul său.

Dacă fericirea majorităţii este cea care contează, pentru minoritate va fi mai dificil de negociat un compromis. Indiferent dacă John lucrează sau nu într-un bar, acesta ar realiza la un moment dat (în ciuda opiniilor sale) că oricât de evoluată ar deveni societatea, va exista mereu riscul unei tiranii a majorității; iar undeva ascuns de ochii privitorilor comuni, va continua să existe un raport „sclavi-stăpâni”. Ce ar fi de făcut? Îi poți servi în continuare pe clienții din bar, însă fără a uita că, indiferent de poziția socială pe care o deții într-un moment, poți ajunge în situația opusă.

Mill, John-Stuart, 2003. Utilitarismul (trad. Valentin Mureșan), București: Editura Paideia, cap. II.

Andreea Teodorescu este studentă în anul al doilea al Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

Disclaimer: Viziunea și opiniile exprimate în articol aparțin exclusiv autorului și nu reflectă poziția și politica oficială a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.