În anul 166, Galenus pleacă brusc din Roma cu puțin înainte ca armatele romane să se întoarcă din est după războiul cu parții. Se zvonea că în tot estul Imperiului era epidemie, iar armatele, după cum anticipau doctorii, o aduceau acasă în Italia.  Galenus nu numai că nu și-a avertizat cunoștințele de intenția lui de a pleca la Pergam, dar a lăsat vorbă ca vestea să fie răspândită după plecarea sa. În plus nu a apucat drumul consacrat spre  Grecia, ci pe un drum ocolit prin insula Corcyra, Corint, Atena, de unde a traversat marea Egee. În scrierile sale el susține că dorea de mult timp să-și viziteze rudele și prietenii din orașul tinereții și formării lui medicale,  Pergam. Din păcate tulburările politice și sociale din oraș l-au împiedicat să o facă până atunci. Detractorii lui susțin că pur și […]

mai multe

Legea vaccinării a primit aviz (02.03.2020) favorabil de la Comisia pentru sănătate și familie a Parlamentului fără să prevadă obligativitatea vaccinării. M-a surprins în mod neplăcut sărăcia intelectuală și morală a dezbaterii, dar poate nu am reușit eu să accesez intervențiile relevante. De aceea voi încerca să aduc în prim-planul dezbaterii publice argumentele morale deoarece cele științifice sunt de mult clarificate. Sper să pot dovedi că vaccinarea este o obligație morală care merită să fie transformată în obligație legală pentru că oamenii sunt înclinați să trișeze și să profite când statul este slab, iar societatea noastră este neînchegată și lipsită de tradiția solidarității și a disciplinei. Premisa demonstrației mele este că protecția colectivă, de grup, obținută prin vaccinare este un bun public. Ca orice bun public este expusă pericolului de a fi exploatată în scop personal de profitori lipsiți de […]

mai multe

How can universities improve their research integrity? Is integrity performance measurable within academia? These are some of the questions that will be addressed by distinguished professor of business ethics and integrity Muel Kaptein, chair of the Scientific Integrity Committee and former Integrity Coordinator of Erasmus University Rotterdam, during the round table with the topic „Academic Integrity: Challenges and Lessons from Practice”. The meeting will take the format of a discussion related to methods and instruments to assess and develop integrity within universities, based on the questions of the audience. Participants are encouraged to send their questions in advance to the e-mail address mihaela.constantinescu@ccea.ro, before November 15. The event is co-organized by ICUB, University of Bucharest and CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest. The event is part of the project Virtue ethics and moral responsibility in organizations: an Aristotelian account by Mihaela Constantinescu, fellow of the ICUB-Humanities, University […]

mai multe