Impresionantă imagine încarcerarea unora dintre cei mai importanți oameni din fotbalul românesc. Dacă ne amintim mărturisirea lui Ioan Becali că este mafiot ne putem explica de ce oamenii n-au empatizat cu el, căci, nu-i așa, mafioții mai devreme sau mai târziu ajung la ”brutărie”. În schimb, publicul a empatizat cu Gică Popescu. Asta deoarece este perceput ca un personaj pozitiv: căpitanul echipei naționale, căpitanul Barcelonei, jucător de bază al generației de aur.

Politicienii, mirosind simpatia publicului, au propus grațierea lui Gică Popescu. Argumentul invocat este că Gică Popescu a adus mult bine României prin performanța sa. Prestigiul și recunoașterea internațională a performanței românești sunt în fond bunuri prețioase. Dat fiind faptul că a produs tot acest bine, Gică Popescu poate fi absolvit de răul făcut. Același tip de argument a fost formulat și în cazul lui Gigi Becali. Acțiunile sale filantropice ar anula răul făcut.

Conform constituției președintele țării are dreptul de a acorda grațiere individuală oricărui cetățean român. Acest drept poate fi utilizat după propria voință fără ca președintele să ofere vreo justificare. Nu este ilegal să-l grațieze pe Gică Popescu. Dar rămâne întrebarea: ce principii etice trebuie să guverneze decizia de a grația pe cineva?

Principiul convertibilității răului și binelui asumă că binele și răul sunt convertibile între ele. Se pot face tranzacții între lucrurile bune și rele pe care le-am făcut

Cei care au propus grațierea s-au bazat implicit pe următorul principiu: o cantitate mai mare de bine absolvă o cantitate mai mică de rău. Principiul nu trebuie respins de la bun început căci are sens pentru sfera privată a vieții de zi cu zi. De exemplu, pentru unii oameni credincioși este importantă ideea că trebuie să faci mai mult bine decât rău pentru a ajunge în rai. Dacă cineva ajunge în rai atunci înseamnă că răul făcut a fost șters de o cantitate mai mare de bine. Sau avem intuiția morală că dacă am făcut lucruri rele atunci trebuie să facem lucruri bune pentru a avea o conștiință împăcată. Același principiu funcționează și aici. Conștiința va fi împăcată dacă binele făcut este mai mare ca răul făcut. În primul caz absolvirea aduce continuarea existenței în rai, iar în al doilea caz absolvirea aduce împăcarea propriei conștiințe. În ambele cazuri pentru a fi iertați trebuie să avem o cantitate de bine cu care să compensăm. Acest principiu poate fi numit principiul convertibilității răului și binelui deoarece asumă că binele și răul sunt convertibile între ele. Se pot face tranzacții între lucrurile bune și rele pe care le-am făcut. Dintr-o cantitate bine poate fi scăzută o cantitate de rău și dacă mai rămâne o cantitate de bine atunci suntem moralmente în regulă. Asta nu implică neapărat o gândire mercantilă a moralității. Esența principiului este că la sfârșitul zilei trebuie să fim mai degrabă o persoană bună decât o persoană rea.

Ideea de a exista un echilibrul între cantitățile de bine și de rău are sens pentru anumite sfere ale vieții, dar ea nu este compatibilă cu logica dreptății. Un sistem de reguli care asigură dreptatea într-o societate nu admite convertibilitatea răului și a binelui. Dreptatea nu se face prin tranzacționarea faptelor bune pentru faptele rele. Ea presupune alte lucruri, cum ar fi aplicarea de pedepse pentru a corecta sau compensa. Răul nu poate compensat prin bine, ci prin pedepse. E cunoscut principiul proporționalității care ne spune că severitatea pedepselor este direct proporțională cu gravitatea faptei.

Să ne imaginăm că principiul convertibilității binelui și răului s-ar aplica instituțiilor ce asigură dreptatea într-o societate. Asta ar permite următoarea situație problematică: o persoană care dorește să facă rău cuiva va planifica mai întâi realizarea unei cantități mari de bine pentru a scăpa de pedeapsă. E limpede că astfel de calcule nu pot fi acceptate pentru a absolvi pe cineva.

Dar ce principiu etic ar trebui să guverneze decizia de a grația pe cineva? Principiul etic al empatiei este un bun candidat (nu și singurul). Accentul cade nu pe compensarea răului cu binele, ci pe condițiile în care are loc facerea răului și pe ce fel de situații creează pedepsirea răului. Acest principiu ne cere să empatizăm cu persoane care se află în situații dificile sau vor ajunge în situații dificile în urma facerii dreptății. În primul rând, principiul etic al empatiei ne cere să grațiem acele persoane care au făcut răul dintr-o nevoie non-egoistă. Cazul paradigmatic este furtul făcut de Jean Valjean. Personajul lui Victor Hugo este închis pentru că în vreme de depresiune economică fură o pâine cu scopul de a hrăni copii surorii sale. Deși pedepsirea lui Jean Valjean poate fi considerată dreaptă, principiul etic al empatiei recomandă mai degrabă grațierea deoarece putem înțelege situația tragică în care s-a aflat. Răul a fost făcut cu un scop nobil și nu a adus prejudicii semnificative. În al doilea rând, principiul etic al empatiei ne cere să grațiem acele persoane prin a căror pedepsire se va crea o situație tragică. Cazul paradigmatic este cel al mamei cu trei copii care din imprudență ajunge la închisoare pentru fapte condamnabile minore. Pedepsirea mamei creează situația tragică în care nimeni nu poate avea grijă de copii, aceștia ajungând ori pe străzi ori în orfelinate. Aici empatizăm cu situația copiilor. Principiul etic al empatiei recomandă grațierea mamei pentru a evita situația tragică în care pot ajunge copiii. Desigur, se poate pune problema în ce măsura mama poate avea grijă de copii luând în considerare lipsa ei de responsabilitate. Dar putem presupune că există situații în care este mai bine pentru copii să stea lângă o mamă uneori imprudentă decât să ajungă pe străzi.

Dacă replica cititorului este că totuși Jean Valjean și mama imprudentă sunt vinovați de cele săvârșite și nu trebuie grațiați, atunci trebuie să atragem atenția că se face confuzia între dreptate și grațiere. Instituția grațierii nu substituie instituția dreptății, ci este o completare a ei. A grația nu înseamnă a absolvi de responsabilitate, ci a absolvi de pedeapsă acolo unde facerea dreptății nu ne satisface din punct de vedere uman. Principiul etic al empatiei arată că decizia de a grația pe cineva trebuie să răspundă la ceea ce este tragic și de înțeles în viața oamenilor care au greșit.

Sursă foto: www.mirror.co.uk