Tehnologia ne „eliberează”? Reflecții asupra raportului dintre utilizarea TA și exercitarea autonomiei personale

„Etica însăși, sub unul dintre aspectele sale, nu-i altceva decât o lungă și riguroasă confidență.” (Albert Camus, Mitul lui Sisif)

Contribuie tehnologiile asistive la creșterea gradului de autonomie a persoanelor nevăzătoare? Sau, dimpotrivă, utilizarea acestui tip de tehnologii îi poate crea utilizatorului o formă de dependență?

A. Argumente în favoarea compatibilității dintre utilizarea screen-reader-elor și exercitarea autonomiei/ independenței în viața socială și profesională a nevăzătorului

1. Prin utilizarea TA, nevăzătorilor li se deschide accesul liber la orice tip de informații disponibile atât online, cât și în diverse surse în format fizic: cărți, presă scrisă, cursuri și dezbateri online. Din această perspectivă, accesul la internet (facilitat prin interfețele audio) este, pentru nevăzători și slabvăzători, mai important decât pentru persoanele fără deficiențe de vedere, întrucât acestea din urmă pot obține numeroase informații inclusiv citind texte (cărți, ziare, reviste etc) în format fizic. Pentru nevăzători, însă, exercitarea dreptului la informare depinde, într-o măsură covârșitoare, de accesul la computer și internet, întrucât cărțile disponibile în alfabetul Braille sunt relativ puține și dificil de procurat, presa scrisă nu este disponibilă în alfabetul special, iar utilizarea internetului îi conferă nevăzătorului inclusiv o sursă de confort psihologic (fiind o modalitate de informare cu un caracter incluziv, iar nu destinată doar nevăzătorilor – precum alfabetul Braille).

2. Un alt drept individual important, corelat cu exercitarea autonomiei/ libertății, îl constituie, fără îndoială, libertatea de exprimare. Posibilitatea exercitării acestui drept în spațiul public (în speță, în mediul online) îi este posibilă persoanei cu deficiențe de vedere doar prin intermediul unor tehnologii asistive, precum sunt screen-reader-ele audio. În absența unor asemenea device-uri, persoana cu deficiențe de vedere ar fi constrânsă să se abțină de la a-și exprima opiniile online, sau să dicteze unui văzător conținutul mesajelor pe care dorește să le transmită, neavând nicio posibilitate de verificare directă a textului pe care văzătorul îl postează pe internet în locul său. Dacă se va argumenta că tehnologiile asistive (TA) doar substituie o formă de dependență printr-o alta (dependența de oameni prin dependența de tehnologie), răspunsul poate fi găsit cu ușurință: accesul la TA îi conferă utilizatorului posibilitatea de a exprima opinii pe internet în orice moment, la orice oră (nefiind nevoit să aștepte până când o persoană văzătoare va fi disponibilă și va dori să-i scrie mesajele), precum și posibilitatea de a-și verifica singur propriile texte. Deși încrederea în semeni este o virtute importantă din perspectiva unor anumite paradigme etice (aristotelică, creștină etc), ea poate fi exersată și fără constrângerea de a-i „crede pe cuvânt” pe ceilalți că au scris pe internet, după dictarea ta, exact conținutul dorit de către tine, în formularea dorită de tine (incluzând, de exemplu, criticile dure la adresa unui anumit partid politic simpatizat, poate, de către văzătorul care-ți postează mesajul).

3. Aceleași reflecții s-ar putea formula inclusiv în privința dreptului la libertatea de asociere, favorizat prin comunicarea online. În acest sens, posibilitatea construirii unor prietenii și/ sau a altor tipuri de relații pe internet, păstrarea secretului corespondenței, libertatea în a alege persoanele și mesajele cele mai potrivite îi este oferită fără dificultăți utilizatorului de Jaws, excluzând, din nou, dependența de o persoană văzătoare1.

4. Prin utilizarea screen-reader-elor audio, persoanele cu dizabilități vizuale își pot exercita, de asemenea, o serie de drepturi importante (individuale și politice), în contextul interacțiunii lor cu reprezentanții instituțiilor statului. În susținerea acestui punct de vedere, pot fi menționate două exemple concrete din societatea românească actuală, relevante pentru înțelegerea consecințelor indezirabile ale absenței tehnologiilor asistive din instituțiile publice:
– În România, persoanele cu dizabilități vizuale nu își pot exercita dreptul la vot secret. Din ce motiv? Pentru că, în lipsa unor posibilități de vot alternative, accesibilizate pentru particularitățile lor (de exemplu, a votului online), cetățenii din această categorie sunt nevoiți să voteze cu asistența unui văzător care să-i însoțească în cabina de votare (punând ștampila, probabil… pe numele candidatului dorit de către nevăzător) și care, în mod inevitabil, va afla ce a votat nevăzătorul.
– Lipsa tehnologiilor asistive în instituțiile medicale din România (inclusiv în spitalele private), corelată cu lipsa educației psihologice și juridice a personalului medical, creează situații abuzive în care declarațiile de consimțământ informat pentru proceduri medicale sunt semnate de către însoțitorii persoanelor nevăzătoare, fără ca personalul medical să manifeste măcar intenția de a se asigura că pacientului nevăzător i s-a citit conținutul documentelor pe care altcineva le semnează în locul său.

B. Argumente contrare ideii de utilitate a TA în exercitarea autonomiei/ independenței:

1. Accesul la internet în general (facilitat sau nu de către TA) poate crea un comportament adictiv, ducând tocmai la restrângerea sferei libertății individuale. Acest argument, însă, nu poate rezista în fața criticilor, de vreme ce comportamentul adictiv poate fi dezvoltat în relația cu numeroase alte obiecte, tehnologii, substanțe etc, rezolvarea fiecărui caz depinzând de disponibilitatea și de caracteristicile psihologice ale fiecărei persoane. În plus, de ce ar trebui „protejați” nevăzătorii, în mod paternalist, de un risc psihologic la care văzătorii sunt expuși încă din copilărie? Ce argumente ar exista în favoarea ideii potrivit căreia anumiți membri ai societății ar avea nevoie să fie „apărați de ei înșiși”?

2. Potrivit unei alte posibile obiecții, utilizarea TA ar înlocui dependența de oameni prin dependența de tehnologii. Răspunsul la această critică a fost menționat mai sus.
În măsura în care analiza succintă de mai sus rezistă criticilor, se poate considera că susținătorii compatibilității dintre utilizarea tehnologiilor asistive și sporirea gradului de autonomie au „câștigat” polemica, argumentele în acest sens fiind mai puternice și mai puțin vulnerabile în fața posibilelor obiecții. Screen-reader-ul Jaws (precum și alte aplicații similare) rămâne, din această perspectivă, un instrument deosebit de util și important pentru nevăzătorii doritori de a se integra în „lumea digitală”, creând un cadru tehnologic favorabil dezvoltării autonomiei utilizatorilor, precum și dezvoltării, în rândul acestei categorii de persoane, a încrederii în sine, a nivelului intelectual și a funcționalității în plan social. Fără a li se atribui acestor tehnologii meritul de a face posibilă existența în sine a autonomiei (de vreme ce, din perspectiva moralei kantiene și a altor teorii etice, libertatea rămâne o caracteristică intrinsecă persoanei umane), se poate considera, totuși, că, prin aceste tehnologii, persoanele cu deficiențe de vedere își actualizează cu mult mai mare ușurință autonomia pe care o dețin în mod potențial. Din această perspectivă, se poate argumenta viziunea potrivit căreia TA nu ne „eliberează”, dar rămâne un instrument important în exercitarea libertății pe care o deținem, în mod potențial, ca persoane umane.

1 Ar fi straniu și comic totodată ca un adolescent nevăzător, de exemplu, în lipsa accesului la Jaws sau la alte screen-readere, să-i dicteze mamei sale un mesaj de dragoste înflăcărată… pe care adolescentul ar dori să i-l trimită iubitei pe mail.

Laura Stifter este doctorandă în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București și  membră a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Disclaimer: Viziunea și opiniile exprimate în articol aparțin exclusiv autorului și nu reflectă poziția și politica oficială a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

Vezi toate articolele publicate de Stifter Laura