Geoffrey Sayre-McCord lansează primul program masteral PPE din România

Miercuri, 4 octombrie 2017, începând cu ora 16, se lansează, în prezența profesorului Geoffrey Sayre-McCord, președinte al PPE Society, primul program de masterat din România în Filosofie, Politică și Economie (PPE) inițiat de Universitatea din București. Programul este derulat de Facultatea de Filosofie în parteneriat cu Facultatea de Administrație și Afaceri și se desfășoară în limba engleză.

Prin intermediul unei programe interdisciplinare, profesori și cercetători din cadrul celor două facultăți mai sus menționate, experți în domeniul dreptului constituțional, al științelor politice și economice oferă studenților accesul la perspective și instrumente analitice diferite din domeniul științelor sociale, economice și politice.

Programul de masterat PPE, inițiat de Universitatea din București, preia și modelează curriculumul utilizat de la începutul anilor 1920 de universități prestigioase, precum Universitatea Oxford, London School of Economics, Universitatea Warwick, Universitatea Princeton, Universitatea Yale sau Universitatea Duke. Un model similar de studii de masterat este derulat și de alte universități europene, dintre care amintim Universitatea din Leiden, Universitatea din Lund, Universitatea din Amsterdam, Universitatea din Berna, Universitatea din Zurich, Universitatea din Praga, Universitatea din Hamburg, Universitatea din Milano etc.

Iar joi, 5 octombrie, de la ora 16, profesorul Sayre-McCord va susține prelegerea de deschidere a întâlnirilor Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, când ne va vorbi despre “What can a Humean bring into applied ethics”. Președintele PPE Society va avea, în cursul acestei săptămâni, o serie de întâlniri cu profesori, cercetători și studenți ai Universității din București, va susține ateliere și prelegeri cu studenții Facultății de Filosofie.

Profesor Geoffrey Sayre-McCord este, în același timp, directorul programului de Filosofie, Politică și Economie al The University of North Carolina. Geoffrey Sayre-McCord a fost Professorial Fellow la Universitatea din Edinburgh, între anii 2013 și 2016, iar în prezent este Regular Distinguished Visiting Professor la aceeași universitate. Între anii 2015 și 2016, Geoffrey Sayre-McCord a fost și Visiting Professor la Universitatea Princeton. Antologia PPE pe care a editat-o în 2015 este utilizată în cele mai prestigioase universități care au astfel de programe, printre care Universitatea din Oxford și Universitatea Duke (SUA).

În domeniul cercetării, Geoffrey Sayre-McCord și-a adus contribuția prin publicarea și editarea a peste 50 de lucrări în sfera filosofiei morale și politice. Antologia pe care a editat-o în anul 1988, “Essays on Moral Realism”, a strâns unii dintre cei mai mari filosofi britanici ai secolului al XX-lea, precum A. J. Ayer, Simon Blackburn, J. L. Mackie, John McDowell sau Bernard Williams. Această colecție de eseuri ilustrează atât importanța realismului moral în analiza etică, cât și problemele fundamentale pe care o astfel de poziție le ridică. Pe lângă realism moral, Geoffrey Sayre-McCord a scris și despre scepticismul moral, teoria sentimentelor morale, în special la Adam Smith, empatie/simpatie, dorințe, credințe și virtuți, dileme morale, relația fapte – valori.

 

 

 

 

Vezi toate articolele publicate de CCEA